Eu nu înțeleg...
de Heinrich Heine(2004)
1 min lectură
Mediu
Eu nu înțeleg ce-i cu mine,
mă trage tristețea-n abis.
O veche poveste se ține
de sufletul meu și în vis.
E seară. Și Rinul sub zare
adoarme cu somn de voinic,
iar ultima rază sub soare
adastă pe stîncă un pic.
Și cîntă acolo o fată,
pe vîrful lucind de scîntei,
în aur e dînsa-mbrăcată,
de aur e pieptenul ei.
Își mîngîie părul ce-n unde
ca apa se vălură lin,
iar cîntecul ei pătrunde,
căci plin e de-un farmec străin.
Vîslașul se pierde prin ceață,
De-un dor fără nume cuprins,
și stînca n-o vede în față
el vîrfu-l privește aprins.
Iar rîul - furia să-i vină
pe loc îl trimite în rai.
Ah, tu ești, doar tu ești de vină
cu cîntecul tău, Lorelei.