Mărginiri
de Gheorghe Ene(2011)
2 min lectură
Mediu
Stau să mă hotărăsc bine cum va fi așezarea mea
omenească
în fața paginii și mai departe de albul singurătății aici
ce nume
ce conținut
ce aspect odihnitor vizual să dau
interiorului în care
mă angajez să nu uit
condiția mea de eu metonimic.
Mă îndepărtez cu o pauză în care inspir
O încredere mută în oameni
și deja constat
deja conchid
că am articulat bine existența acestei încrederi și a reversului
său despre mine.
Adică eu
individ oarecare
luat ca exemplu oarecare
într-o oarecare lumină
de acum a anului o mie
nouă sute șaptezeci și atît
luna a zecea
ziua aceasta
eu sunt un om mărginit
eu afirm că sunt un om mărginit
eu cred
eu nu neg
eu nu mă ocup cu a uita
că sînt un om mărginit
eu mai departe mă pot mărgini
și alte concluzii
de felul acesta
și numai acesta
dar mărginirea mea reală
din existența mea reală
de acum a anului o mie
nouă sute șaptezeci și atît
luna a zecea
ziua de astăzi
ea-mi interzice să uit
condiția mea de eu
metonimic
ea mă lipsește deodată de margini
chiar cînd afirm
și nu neg
și nu uit
și scriu la nesfîrșit că
eu sunt un om mărginit
ea descrie acum și aici
așezarea mea omenească
în fața paginii și mai departe
pînă la ultima mea mărginire
de care
nu mă desparte
cît încă mai scriu
decît gîndul
că sînt mereu pregătit
pentru moarte.
Sînt viu!...
Buzău, 1975