E ceasul blând al serii ce cade prin goruni, Când, recules din preajmă, în tine te aduni. Þi-e sufletul de rouă și bun, - de parcă doare Atâta

O sete lacomă, neistovită, S-asmute, roșie, să-ți bea ființa. Tu mi-ești izbânda și mi-ești suferința Și, goală,-mi pari la fel de

În noaptea grea ce crește și-asupra-mi s\'a lăsat Cu svonuri năbușite de tunet depărtat Și cu sclipiri dințate de fulgere albastre - Se sbat