Cronică... de încurajare
de George Achim(2012)
2 min lectură
Mediu
Și uite că trăim sfârșitul de veac fără teamă
și-ar fi păcat să-l irosim plătind pentru fiecare fleac
vamă că așa vor unii obișnuiți să speculeze prostia
noi trebuie să ne împlinim pentru că putem
când este vorba de putere să-l așezăm în față
la vedere că suntem încă vii și doi cu doi tot patru
fac oricât vor zice unii că am întârziat prea mult
nu trebuie să ne mai ascundem prin cuvinte reci
ca să ne fie recunoscută faima suferind trebuie
să punem umărul la roata care ne urnește zilnic și
s-o vorbim precum gloata gloriosului trecut
trebuie să ne punem sufletul alături ca să putem
să ne vorbim sincer de la părinte la fecior
nu trebuie să mai rătăcim prin spații dar de noi
cunoscute iubirea nu are nevoie de hotare
nu mai sunt nici oameni goi între secunde
se poate rămâne atât de singur câteodată încât
tăcerile devin flămânde iar ora pare lungă
fie ascultând chiar doina bucurie depline
fie blestemând la vamă hora așteptărilor deșarte
trăim sfârșitul de veac fără temă e cert
că nu mai avem nevoie de vorbe mieroase
dar nici de porunci care sfidează adevărul
tinerețea noastră este deja un stâlp acasă
nu pe zarea albăstrimii sale goală și amăgitoare
uite, că trăim...