Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Sub roșii pomi plini de ghitare

de Georg Trakl(2019)

1 min lectură

Mediu
Sub roșii pomi plini de ghitare
Păr galben de fecioare saltă
Prin floarea-soarelui înaltă,
Car de-aur, sus, prin nori apare.
Se strâng în brațe cu sfială
Bătrânii-n calm de umbre brune.
Lin cântă-orfanii când apune.
Vuiesc surd muște-n ceața pală.
La râu femeile mai spală.
Atârnă rufele în pace.
Micuța ce de mult îmi place
Îmi vine prin amurg, domoală.
Din cer cad vrăbii dau năvală
În borte verzi de șubrezenii.
Miros de pini și mirodenii
Cu leacul pe flămând înșală.
Traducere Mihail Nemeș

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
84
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Georg Trakl. “Sub roșii pomi plini de ghitare .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/georg-trakl/poezie/sub-rosii-pomi-plini-de-ghitare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.