Gellu Naum›Poezii

Lângă o frumoasă gheretă într-o frumoasă miercuri aveam genele albe ploua ca un câine sentinelele mă călcau în picioare unu doi unu doi turna cu

Ca un copil cu urechile lipite de ceafă zăceam într-un pat Din când în când venea cineva deschidea fereastra Când pleca păsările năvăleau în

Curând totul se va termina și vom călători împreună departe în ger pe o nesfârșită câmpie până când caii noștri de gheață vor necheza până când

Așteptarea cu mâinile în vis plămânii deasupra nărilor O pasăre care aduce un cuțit Te scot goală din oglinda în flăcări * Culoarul

Când ne vârâm sub saltele trece un lup departe în noi se duce până la pod și se întoarce e mult de când îl știm dar să lăsăm și nu mai ofta că

Cel care încă de la începuturi se ruinează ca urmare a unei îndelungi adăugiri și presupuneri într-un biet impas sau chiar în jocul

Pe vasta întindere a nordului într-o noapte se făcea că alergam ca un zeu spre hanul unde mi s-a șterpelit fularul acolo în neantul lucrurilor în

Din când în când îmi notez două trei vorbe ca să nu le uit apoi într-un coș de nuiele pe pat la umbră mă culc și aștept după un timp vine

Alăptează-mă pomule cu sânii tăi de pisică pentru că m-am luptat pentru tine cu doi militari unul purta ciorapi de mătase albă celălalt saluta

Pe la sfârșitul nopții de vară când unii poate mai așteaptă zorile și eu arhimandrit al șerpilor condotier al unei liniștite dezordini ascult

Ar fi fost bine să ne aflăm undeva la o barieră undeva la capătul lumii singuri să auzim cum cineva dă ora exactă ora prăpăstiei orice am

Acela în desfășurarea lui spre un abis cu suprafață intangibilă ne indică până la urmă o sursă a genezei noastre \"printr-o modificare de

Ar trebui să știm din capul locului că el mai viețuiește sub cerul nesfârșit înfățișând rigoarea unor limite deloc neînsemnate și de

Glorioși ca niște policandre ce putem spune că e există câini părăsiți și pe gura fiecăruia câte un zâmbet copacii încep să se pregătească

Când terminăm se înserează peste ochi și peste sprâncene peste numele noastre se înserează soarele mormăie Frunzele tremură e vremea să ne

Oamenii ăștia cu sprâncene groase (țin minte mai ales toamna) stăteau în grădini și ascultau cuvintele unui bătrân mort pe iarbă cu lavalieră de

Expus în permanență la întâmplări tăgăduite și îndrumat de forme ale unei intuiții care se referea la viețuiri deosebit de limpezi de

Puțini știau că pe aproape se afla acoperișul lumii cu munții lui cei mari dimineața mă trezea tăiosul soare cristalin și rece îmi îngheța

O molimă a gropilor se întindea spre mine părând că nu ar vrea nimic și nici măcar un nume atentă și hipnotică îmi împietrea mișcarea

Căruțele colindau cerul mie îmi era frică de o fântână întunecată adâncă mă înveleai cu o haină de piele care se sfărâma și eu plângeam în

Pe-aici pe aproape printre clovni furioși ca un șirag de șerpi cu clopoței se desfășoară numărul acum nucile au crescut Marea-Mamă le părăsește

Pe câmpuri vânătorii beți au inventat un joc destul de fioros (vorbesc de noi la persoana a IV-a singular) aflându-ne în peisaj un organism ne

Aveam la gât Marea Medalie a Cavalerilor Obosiți Funia Cavalerului de Onoare plus Panglica și Jaretiera Orbilor Rătăciți în Pustiu aveam legate de

Pornit la trap în cada mea de alabastru nu-mi mai rămâne decât să dorm cu capul pe frunte cu umărul peste ochi cu pieptul pe gură nu-mi mai rămâne