VII
din volumul Partea Omului
de Gabriela Negreanu(2006)
1 min lectură
Mediu
Cine ești tu, din care eu văd doar
oglinda?
Din care aud doar o voce, o incredibilă
echidistanță?
O cruzime ubicuă, ca o cădere
dintr-o gravă trădare?
ochii tăi mă conțin, dar ochii tăi mint
gura mea îți vorbește, dar gura mea minte
între noi – o distanță de-o CLIPÃ
inima arde, dar ea arde
fără voința mea
știu, lină-ai fi vrut mișcarea să-mi fie,
supusă lumina; din fluxul lucrurilor
vag plutitoare – partea lor moale și
eterată .
un biet paradis, un dublu vânt, o
uimire
dar eu neiertătoare-ți vorbesc,
cu Tine vorbesc, care ești un întreg
și în toate!
(între noi e o eroare de-o clipă –
un ochi deviat, o fisură
pe unde sensul îți scapă)
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Gabriela Negreanu
- Tip
- Poezie
- An
- 2006
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriela Negreanu. “VII.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/gabriela-negreanu/poezie/viiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
