pansamentrup
(el pune poezia la loc fără să mă atingă. să ai curaj să cobori înăuntru cam un metrușaișpatru poem)
de florina zaharia(2004)
2 min lectură
Mediu
da uite-așa și-așa euflorina își îndesa pe sub piele tampoane de scris
vată îmbibată roșualbastru ca să fie mai plină mai rotundă și mai pufoasă
adică inima lui să aibă vise plăcute când adoarme pe ea. se lovea euflorina
pe dinăuntru cu inima lui făcea pingpong pingpong hemoragii de mătase
organe firave dantelate cu nounăscuți doamne ce mai desuuri găsea inima
lui prin ea. ea ea ea care l-a prins în mreje din sânulabis și-a întins o pânză
fină tifon de trecut liniștea prin el și a lăsat ca inima lui să se scurgă în
inima ei picătură picătură picătură.
el nu mă atinge el face pași mărunți prin moliciunea mea
răcnește la coapse să vină mălina selina euflorina tot trupul cu trupa.
de tine mă despart smulgând din carne marginea prăpastiei aruncând
cu ea între cuvinte rupându-le lovindu-le
murdăresc creierul bărbatului cu singurătatea în formă de cârpă îi șterg
mușchii sângele. e greu să mă rup de el să mă tai cu foarfecul cu gâtul
de sticlă dăruit de o călugăriță. așa că mă îngrop la câteva tufe de suflarea ta îmi fac
din biciul tău cruce.
acum singurătatea atârnă liniștită de încheieturile lui
iar venele și-au tăiat pansamentul la mână