Fiodor Ivanovici Tiutcev

Taci molcolm, nu trezi nici dor Adînc în suflet, nici fior, Căci ele scapără și pier, Precum luceferii din cer Răsar ca să apună iar, Tu taci

Pe lumea umbrelor deschise, Peste abisuri fără nume, Din voia zeilor anume Un văl de aur s-a întins. Îi spune zi. Lumina ei E însăși viața

Lacrima lumii, o, lacrima lumii, picuri din leagăn și pînă apoi, picuri tăcută și tăinuită, nepotolită, nețărmuită, cum din tomnatice nopți fără

F.Tiutcev O, ce barbara e iubirea O, ce barbara e iubirea Ce-o dam adesea în vileag! Nebuni de patimi, în nestire, Ucidem tot ce-avem mai drag

Vezi fumul cum se stîlpuie în zări și umbra lui pe vale nălucește ? ci viața, mi-ai vorbit prin înserări, Nu-i fumul ce sub lună aburește, E

Acolo unde arsă glia Și pâcla zării una par, Se-aține șuie nebunia În lumea-i fără de habar. Și toropită de dogoare, Clipocind în colbul

Nu-i da poetului crezare, Copilă, nu-i al tău el, nu-i! Și mai cumplit ca de vîlvoare Păzește-te de focul lui ! În darn cu inima

Din pajistea unei dumbravi Un ului suie către slăvi, Tot mai departe și mai sus, Pe după geana zării dus. Natura mumă aripi vii I-a dat să

Îmi place vântul primăverii, Adus de norul plumburiu, Când fulgerul întâia oară Detun-n cerul

Nu-mi spune că iubirea lui e încă trează, Că-i mai sunt dragă să nu-mi spui... O,nu ! Ce nemilos el viața mi-o scurtează, Deși cuțitul tremură

F.Tiutcev Nu-i da poetului crezare (traducere de Igor Crețu) Nu-i da poetului crezare Copilă, nu-i al tău el, nu-i! Și mai cumplit ca de