Felix SIMA›Poezii

numesc poezie partea de vorbire care nu se aude și nu se scrie

femeia născută din boabe de rouă mai crește când ninge mai crește când plouă când lung te privește cu multă sfială - ea poartă în

Își cunoaște bine glasul, Își cunoaște bine rostul, Cântă sus în vârful casei, Precum cântă-n gândul nostru, Învățată de la soare, De la firul

el are ochii cei mai limpezi când adevărul nu îl minte se naște crește dar nu moare Înfriguratul cel Fierbinte în sferă dacă-ar fi închis în

Ne întâlnim din an în an Cu preacinstitul Anton Pann Ce trage fesul peste noi Ca peste turme – când vin ploi. Când nu vom fi – nu vom zări Nici

Dar mai poftiți de vizitați, Luați aceste chei, bărbați... Pe-un drum adânc, în munții mei: Peșteri păzite de căței... Iar sus, pe muntele

Către sfârșit de vară, așadară, Adoarme Maica Vieții, an de an... Se odihnește și-nfioară Pe un urcuș de sălcioară, Pe un căluș de la

Filigran de carte veche La o moară de hârtie – Cu călugăr ce citește Și călugăr care scrie... Aplecați pe-o coală albă Îngălbenind, de timp