Interior
din Alter ego (1942)
de Ernest Verzea(2010)
1 min lectură
Mediu
Vreau un cântec înalt
Și subțire ca un delir de fum rătăcitor...
Să se ridice sus,
Din drum...
Peste moarte, peste văi, să sboare lin,
Peste frunzișul anilor tăi,
Și ca o pasăre bolnavă
Să se stingă\'n pelin...
Pe bărăganul gândurile noastre de venin,
E frig... Nici o lumină
Și noaptea asta adâncă-i atât de străină.
.....................
Da, strivește-mi sufletul în mână: e bine...
Și soarbe însetată din el ca dintr\'un ciorchine
Licoarea tuturor tăcerilor de seară înturnată
În mătasea anilor tăi de-arătare ciudată.
Luminat de melodia înaltă a unui cuvânt
Să cresc zâmbet de zăpezi târzii
La rădăcina unui gând, prin livezi,
Vezi,
E atât adânc sub fiece întindere de pleoapă
De par\'că ar prăvăli
Torent de urlete \'nfundate,
O mână uriașă, poate-o groapă!...