Vrăjitoarea
de Emil Botta(2002)
1 min lectură
Mediu
Și așa,
cu scorțișoare și cuișoare,
și tăciuni și cărbuni
și vin de vanilie,
așa, cu ochii legați.
Și mă afumă cu păr de lup
și așează ea pe frunte
piepteni ciudați de os,
o claviatură.
Și așchii
și mari cioburi de lună
și felii de cartofi,
amidonul trage durerea,
ține minte, să știi.
Da, țin minte,
pacientul nu uită,
dar este cineva uitat
în pădure, în orașul de fag,
o neființă culcată
pe un pat de moarte
în sarcofag de fag,
nu cunoaștem persoana,
dar este cineva
cu ochii legați.
Cine a sugrumat statuia ?
Umbletele mele,
pe unde umblați ?
Și vine lumea
cu eșarfe însorite
și o prelată de pămînt
peste mine trîntește,
lumea.
Ce-ar fi
să mă vîndă lumea,
să mă cumpere lumea,
să mă ia vrăjitoarea
în sacul de papură ?
Și să fie liniște, liniște,
rareori doar un rîs,
al vrăjitoarei de papură.