Proverb
de Emil Botta(2005)
1 min lectură
Mediu
Prichindeii
m-au amenințat că mă-mpușcă
dacă mai trec prin pădure fluierînd
și sărutînd copacii pe rînd.
\"Eu sînt Dionysos, spusei,
arborii sînt sorii și luceferii mei
și cerul meu este acest limpede iaz
și vă rog să nu faceți haz.\"
\"Ce tot cîntă omul? întrebă o șopîrlă,
n-ar fi mai bine să-l facem pradă peștilor din gîrlă?\"
\"E Dionysos cel veșnic, rosti un lăstun,
dar am impresia că e un exaltat și un nebun.
Să trimitem ștafete în a veacurilor umbră
să întrebe dacă Dionysos avea o privire așa de sumbră
și obrazul ca varul și vocea de plîns năruită
și o viață ca o casă părăsită.\"
Dar prichindeii au întins sinețele,
copacii de spaimă și-au acoperit fețele
și vuietul reteză ca o secure
liniște pădurii sure.
\"A murit impostorul, falsul Dionysos,\", vesti crainicul de aramă
și peste mine așternu o năframă.
Dar luna văzînd cum zăceam asasinat, tembel,
dojenind pe omorîtori le grăi: \"Dionysos era el\".