Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Ordin

de Emil Botta(2003)

1 min lectură

Mediu
Să mă refugiez în cortul pădurii,
Întunecatul April e pe urmele mele,
zornăitoare lanțuri târăște
și un cuțit în mâini să mi-l înfiga în coaste.
Cai verzi, purtați-mă repede ca fulgerul,
izbăviți-mă de rău, de harapnicul groazei,
mi s-a făcut părul măciucă, pielea e o năframă de sânge,
fuga, fuga
prin ploaia de sânge, ud leoarcă,
doar voi ajunge la sfântul așteaptă.
Ia-mă la tine în trib,
îi strig ca din gaură de șarpe,
dă-mi simbrie amară, amară,
fă-mă calfă de înger, zelosul tău scrib.
N-am defăimat niciodată amurgul și tăcerea
care sosesc hămesite din peșteri, din grote,
dar acum le insult și iară și iară le strig:
Vulpilor, vreți să-mi las pielea pe-aici, amanet?
Și Întunecatul April se face mai subjugător, mai tiranic,
acum mă va lua în primire năstrușnicul alai,
acum îmi va săgeta cu o floare umărul
și-mi va porunci laconic: stai.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
145
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Emil Botta. “Ordin.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/emil-botta/poezie/ordin

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.