Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Degetele tale fac flori timpurii

de Edward Estlin Cummings(2006)

1 min lectură

Mediu
Degetele tale fac flori timpurii din
orișice lucru
părul tău mai ales îl iubesc ceasurile;
liniște blândă care
cântă spunând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
să nu te temi, noi ieșim în împrimăvărare.
Picioarele tale cele mai albe rătăcesc.
Mereu
ochii tăi limpezi se joacă de-a săruturile
a căror ciudățenie mult
spune; cântând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
pentru ce fată vii flori aducând?
Să fii buzele tale e lucru mult dulce
și mic.
Moarte, spun că ești bogată mai mult
decât ți-ai dori, dacă prinzi asta,
orice altceva pierzând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi
și viața nu e nimic, sărutul mai dăinuie)
(Traducere de Mircea Ivănescu - Thy fingers make early flowers)

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
119
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Edward Estlin Cummings. “Degetele tale fac flori timpurii.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/edward-estlin-cummings/poezie/degetele-tale-fac-flori-timpurii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.