Clopotele
de Edgar Allan Poe(2005)
3 min lectură
Mediu
I. Clopoței de sanie,
Clopoței de-argint!
O, ce lume de-ncântări e-n duiosul lor alint!
Cum clinchesc, clinchesc, clinchesc,
În văzduhul nopții reci,
De când stele ce clipesc
Sus pe cer, din ochi clipesc
Cu descântul lor de veci;
Și se prind în mers, mers, mers,
Într-un fel de runic vers,
Într-o tintinabulare muzical doinind din ei
Clopoței, clopoței, clopoței, clopoței,
Clinchete și singhete de clopoței.
II. Clopote de nuntă,
Clopote de aur
O, ce lume fericită-n armoniosul lor tezaur!
Și pe-al nopții dulce vânt
Cum își cânt-al lor descânt!
Și din notele-n risipă,
Dimpreună,
Ce cântare se-nfiripă
Pentru turtureaua ce ascultă, cu-o aripă
Peste lună!
Din sonorele calicii
Ce talaz masiv de eufonice delicii!
Ce de hohote!
Ce de clocote!
Cum rostogoleste-n șopote,
Răpitorul ritm de clopote
Cântecul si-ncântecul de clopote
Clopote, clopote, clopote,
Clopote, clopote, clopote, clopote,
Clangătul și zăngătul de clopote!
III.Clopote de-alarmă, clopote de-aramă!
Ce fantastice terori tulburarea lor proclamă!
Și-ntr-al nopții aspru vânt
Cu ce spaimă ne-nspăimânt’!
Prea-ngrozite spre-a grăi
Pot răcni, răcni, răcni
În discordie nebună
Într-o aprigă chemare de-a da ajutor la foc,
Într-o înfruntare-adusă surdului, sălbaticului foc,
Ce se urcă sus, mai sus, c-un dor beat de nenoroc
Și-o-ncordare-alucinată
Spre-a stinge-acum, acum sau niciodată,
Palid închipata lună.
Oh, clopote, clopote, clopote!
Ce poveste spun înfricoșatele lor șopote,
Și ce vaer!
Cum mai sună, bat și rag!
Ce de spaime-aruncă-n larg
În sânul tremurătorului aer!
Ci urechea deslușește
Într-un huiet, într-un vuiet,
Cum primejdia se-nvolbură și crește;
Ci urechea prinde-n șopote
Dintr-un hohot,
Dintr-un tropot,
Cum primejdia se-afundă și dă-n clocote,
În afundul și în clocotele furiei de clopote,
Clopote,
Clopote, clopote, clopote, clopote,
Clopote, clopote, clopote,
În țipătul și strigătul de clopote!
IV. Clopote de-ngropăciune, clopote de fier!
Ce solemne gânduri cântă în prohodul lor sever!
Si-ntr-o noapte fără vânt
De ce spaimă te-nspăimânt’!
Cu al glasului lor patetic freamăt!
Căci un sunet izbucnit
Din gâtlejul lor dogit
E un geamăt.
Clopotarii, clopotarii,
Sus în turle peste arii
Singuri stând,
Cei ce sună, sună, sună
Melancolicul comând,
Se simt mândri să ne pună
Peste inimi un mormânt.
Ei nu-s oameni și nici fieri.
Nu-s bărbați și nici muieri,
Ci-s furtună:
Craiul lor e cel ce sună ;
Și el tună, tună, tună,
Tună
Un paian de clopote!
Sânul lui e-n zvocote
De acest paian de clopote!
Iar el joacă, joacă-n hohote
Și se prinde-n mers, mers, mers,
Într-un fel de runic vers,
Cu sunetul de clopote,
Clopote, clopote, clopote,
Cu tunetul de clopote.
Și se prinde-n mers, mers, mers,
În funebre ropote
Într-un vesel, runic vers,
Cu dangătul de clopote,
Clopote, clopote, clopote,
Clopote, clopote, clopote, clopote,
Clopote, clopote, clopote,
Cu bocetul și mugetul de clopote.
Traducere Dan Botta