Razvratire
de Dumitru Corbea(2006)
1 min lectură
Mediu
Am stat la panda, sub un gard, o noapte-ntreaga
Cu gandul sa ucid, caci mi-era foame
Si am ramas asa, tarziu, in intuneric,
In linistea orasului ce doarme.
Cand am iesit in strada, tremuram
Si am scrîsnit, muscandu-mi pumnu-n dinti.
Doi oameni ce treceau au zis :
« Ah ! Dumnezeu cu dansul ! Si-a iesit din minti ! »
De-atuncea, port in mine razvratirea
Si suferinta celor care tac,
Prieten nu mai sunt de-acuma
Altor, decat doar omului sarac.
Cu pumnii stransi – parca-s de fier –
Strig mantuirea celora ce pier
Si-n lume ca un fulger ma avant
Sa saman razvratire pe pamant.
Nu-mi pasa de nimic, de nimeni,
Sunt insetat dupa dreptate.
De-o fi ca sa raman chiar singur,
La poarta nimanui n-oi bate.