Dumitru Corbea›Poezii

Am stat la panda, sub un gard, o noapte-ntreaga Cu gandul sa ucid, caci mi-era foame Si am ramas asa, tarziu, in intuneric, In linistea orasului

Pentru inima ce arde Am pus lirei mele coarde. Pentru inimile-aprinse Imi sunt panzele intinse. Para inimii curate Peste mari si tari

Fiicei mele Ileana Pruncul strâns în brațe-l țin Să nu știe de suspin. Îl așez lin în copaie Să nu știe de războaie. Pruncul a scâncit,

Mă duc acasă să mai prind putere, Căci mi-a rămas în sat puținul de avere: Un legământ cu locurile natale Ce m-au purtat în calde și materne

De n-ai fi stat alăturea de mine Când pentru mulți eram ca un ciumat, N-ar fi rămas nimic dintr-o iubire, Iar eu de mult, de mult te-aș fi