Doina Uricariu

Și cum îți povesteam un vis înălțat până la suprafața treziei dezvăluindu-și îngrămădirea de lucruri văzute aievea și cum din nou zăream

Micul golf înainte de cer ca o pată perfectă. Stârvul plutește și înecatul ajunge la mal, un talger măsoară această plenitudine aparentă, dintre

Mai sunt în stare să lovească, să mintă, să sufoce, să despartă, în sacul cenușiu se-amestecă vânatul, Mai sunt în stare iată să-i socot departe

Cât între două răstimpuri, cât între două încercări de a-ți umple pieptul de aer ca să te scufunzi în apele mării. Cât locul dintre pielița

Spunând adevărul dacă adevărul se spune așa cum o gură ce se înșeală mi s-a părut că mă sfâșie moartea ca o dulce momeală, că mă agață cu un

Copacul și iarba, iepurele, șarpele, vulturul și taurul, stânca și greierele, piciorul tău, mâna ta, apusul, pe îndelete se înalță o movilă, un

Nu mai e loc aici, chircitul ochi petrece în amintire simple întâmplări, privește orb un măr ținut în palmă, prin lacrima oprită lângă

O păcură albastră se întinde sub ochi așează aburi de petrol, mâna pe față ca un plug întoarce obrazul gol de sub obrazul gol. Totul se vede

Nopțile în care nu existăm Sunt prima măsură a somnului de mai târziu cu visele lor adunând precum piramida ciosvârte de viață în jurul

Stavila pe care mi-o pun, capcana ce mi-o vestesc bucurându-mă: Aruncă-ți undița, pescuiește-mă, zeule, bobul meu e pipernicit și

Și nu e nimeni să te aducă înapoi din urechile ce nu te aud, nu e nimeni să-ți dăruie nașterea tunătoare a unui sens aidoma durerii. Nu e

Ca niște mătănii poți să numeri cărbunii aduși pentru iarnă sau urmele lăsate de răni, se arată pe rând copcile unei operații, aștrii palizi în

O îmblânzire a acestei infamii, o punte peste care treci, între două maluri, între două ziduri, o îmblânzire, o îndulcire a spaimei, caută-ți

Pustiu în mine și apoi grădină și harul revărsat cu sila, privesc acești copaci în floare și mă apucă dintr-odată mila. În podul palmei