Neînțeles
de Dimitrie Karnabatt(2009)
1 min lectură
Mediu
Trăind departe de succes,
De glorie și de avere,
În nesfârșita ta durere
Ai fost al muzelor ales.
În ale vieții triste-nfrângeri
Cu fiere toți te-au adăpat,
Dar plânsul tău l-au adunat
În cupe pure albii îngeri.
Contemporanii-au pus nevroze
În fruntea ta, au pus și spini,
Dar tu, cu ochii mari, senini,
Vedeai în visu-ți numai roze.
Prin viața neagră ai purces
Purtând în sus melancolia,
Visarea-adâncă și mândria
De-a trece-n lume nențeles.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dimitrie Karnabatt
- Tip
- Poezie
- An
- 2009
- Cuvinte
- 74
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Dimitrie Karnabatt. “Neînțeles.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/dimitrie-karnabatt/poezie/neintelesIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
