Printre arbori
de Dimitrie Danciu(2006)
1 min lectură
Mediu
Trec printre arborii aceștia înalți,
Să-mi caut anii strânși, ca pe-o comoară –
Și drumurile nu mă mai cunosc,
Nici prietenii buimaci, de-odinioară.
Pe-aici s-au dus în limpezi dimineți
Și mieii triști, spre câmpuri de lumină;
Zadarnic vreau să urc prin frumuseți,
Când lutul greu de suflet mi s-anină.
Și paserile albe, de la Sud –
Nu vin s-aducă bucurii prin ruguri;
M-opresc sub crengi subțiri, nedumerit,
S-ascult cum suie primăvara-n muguri.
Îmi port privirea peste depărtări
Și liniștea pădurilor i-amară.
În mine rod zănatice chemări
Spre țara prinsă-n pulbere de seară.
Din LUMINI PESTE VÃMI 1940 - 1944
