Liniștea din munte
de Dimitrie Danciu(2006)
1 min lectură
Mediu
O, cât de sublimă-i liniștea în munte
Și dezmierdarea lunii reci pe frunte.
Și frunzele cu susurul cuminte,
Cum se coboară noaptea să ne-alinte.
Peste molizi se-aprind atâtea stele
Și mă îndemni să ne jucăm cu ele;
Þi se-oglindesc în ochi precum în ape,
Vezi, dragostea acum să nu ne scape.
Întinde mâna lin înspre păduri
Să ți-o sărute-n taină funigeii;
Se văd prin ierburi urme de conduri,
Cine-a cules din câmpuri dedițeii?
Ce inimi dragi s-au aplecat în noapte
Peste dumbrăvile cu mulcomite șoapte?
Hai, să plecăm cu sufletul deschis,
Spre culmea de mireasmă și de vis.
Din LUMINI PESTE VÃMI 1940 - 1944