Montat în noapte lacul sufletului tău pare O pînză lină de cristal tîrziu pe care Ai insomniei mele păienjeni o-nfiripă. Spumă de ape

Azi s-au întors. Pe toate drumurile nopții au venit să plângă deasupra patului meu. Au fost atât de multe! Sunt atâtea! Nu știu care trăiesc,

Aud cum în tăcere trec oră de oră ca un solemn și leneș și înghețat alai; Când ești departe viața-i o-nlăcrimată horă. Zâmbeam și-n vis atuncea