Mountolive
din Mountolive (1994)
de Dan Laurențiu(2011)
7 min lectură
Mediu
Cea mai adâncă voce
cu care Dumnezeul a creat Lumea
este vocea ta
ea vine din pădure
din noapte
din haos
ascult la telefon
această voce
din pădure
din noapte
din haos
Când se va lăsa seara
voi scrie un nou poem
acest poem va purta numele meu
moartea universală
când mă voi trezi din somn
și voi privi fereastra
înghețată mâinile mele pline de sânge
îmi vor aminti
că anul în care m-am născut
nu este anul meu
ci anul în care am trecut
pe sub Anul Domnului
Pe tine te iubesc
fiindcă nu te-am cunoscut niciodată
eu sunt slab tu fă-mă tare
acum a căzut ninsoarea peste oraș
eu am început să plutesc
peste oraș cu această
ninsoare albă
cerșesc luminoasă
la ușile voastre
Toată viața mea
nu a fost
decât boală și artă
ceea ce am câștigat
nu a fost decât
sentimentul morții
Azi dimineață am văzut bruma strălucind
cristale pe ierburile verzi
scuturate din zilele de altădată ale paradisului
oițele s-au strâns
unele lângă altele
în staule
nu mai au ce paște
decât frica
fulgii de zăpadă
nu vor întârzia să cadă
în apropiere
se aude urletul lupilor
care dacă nu ne mănâncă
pe noi se vor mânca pe ei
și astfel vor pieri
ultimele stele de pe cerul albastru
Vreau să scriu
în încercarea de a construi un drum
bătut cu diamante spre tine
vreau să scriu cu nepăsarea
de a ajunge la finalitatea
care nu este scopul nimănui
vreau să scriu în sensul zădărniciei
de a te face frumoasă
vreau să scriu
în speranța că
poemele mele se vor naște ca îngerii
dintre coapsele tale
vreau să cred
că despre vocea ta
toate aceste litere bolnave
îți vor aduce aminte
că eu am plecat pentru totdeauna
și nu mai vreau
să scriu despre nimeni
Eu nu cred că tu vei muri
eu cred că tu te vei transfigura
într-o pasăre de noapte
de la Atena o cucuvaie
pasăre de noapte
care-mi ciripește la ureche
cine ești tu
de unde vii
încotro te duci
Pustiu e ceasul
părăsită ora
tu ești de-acum
femeia tuturora
și Maica Domnului
urcând pe munte
îmi pune steaua
roșie pe frunte
în această noapte
cu fața plină de sânge
nu mai găsesc
nici o punte
să-mi întâlnesc sora
fericit este cel
căruia viața i se frânge
și nu mai poate plânge
Stau sub ramurile
însângerate
ale vieții tale
mă rog să trăiești
nu cred că mă vei păsări astăzi
în ceasul deznădejdii
și al rugăciunii
te rog să rămâi
pe acest pământ
cu ramuri însângerate
Sânul tău e albastru
de ce gura mea
îl caută cu atâta înflăcărare
e poate cerul
la care mă cheamă
Tatăl meu
De ce este sărman
sufletul poetului
numai el este nemuritor
numai el suge la sânul Tău
amintirea
numai de acolo
așteaptă el binecuvântarea
vai mântuirea
Să-ți aduci aminte
am sângerat pentru tine
fața mea este plină de răni
nu mai pot vedea lumina soarelui
Doamne Dumnezeule
de ce m-ai părăsit
Fortuna labilis
și-am șoptit la ureche
un salut o rugăciune
lângă biserica Amzei
și tu ai răspuns
cu aceiași pace
în suflet
pe care ți-o doream și ție
Benedictus
Doamne îți cer iertare
pentru răul
pe care Ți-am făcut
Tu nu aveai soție
și eu m-am declarat
fiul Tău
Doamne îți cer iertare
fiindcă am uitat
că m-am născut din femeie
aici pe coasta
plină de arșiță
a pământului nefericit
într-un grajd cu animalele
domestice în satul Betleem
cu adevărat eu cred
că sunt Fiul Tău iubit
Îmi pare bine că ai ajuns
până aici
îmi șoptește
diavolul la urechea stângă
până unde se poate merge
îl întreb eu
plin de curtoazie
păi suntem în iad
încă nu ai înțeles
sensul vieții tale
Cupa amărăciunii
vine din mâna Ta
oare cine ești
Tatăl sau Sfântul Duh
fiindcă eu sângerez
ca fiul la picioarele Tale
și abia aștept
să mă scufund
în această mare roșie
și să scot Crucea
cu care voi lumina universul
Încet trebuie să cobori
ascultând cu urechea
ce spun cu urechea
cu gura la ce spune
la ce clipotește
gura ei din adâncul
cel prihănit al iadului
hohotind trebuie să cobori
în groapă
în vagina getium
acolo vei găsi pacea
și liniștea
Când intram eu pe pragul
acestei case
se cutremurau zidurile
vecinii ieșiți pe scări
se întrebau
a căzut luna din cer
a venit Mântuitorul
când intram eu
pe pragul acestei case
se cutremurau sânii
tăi albaștri și băteau
clopotele în ceruri
În fiecare după-amiază
un om se furișează
în patul tău
el este însoțit
de toți îngerii
acolo aș dori eu să mă întorc
Îngerul Negru
izgonit din paradis
Eu am venit aici
să mă rog
nu huluiți
nu strigați pe străzi
sus romanii jos romanii
eu am venit aici
să mă rog
Câtă lumină văd
în paharul acesta
pe care îl beau
Doamne oare Tu
mă aștepți acolo
oare jertfa
și suspinul din urmă
al Fiului Tău
ia de la mine
paharul acesta
Să nu te
neliniștești
să nu te supere nimic
copilul meu
ești ocrotit
de Dumnezeu
Doamne de ce
m-ai părăsit
unde sunt oițele albe
care mă conduceau
la plaja mării negre
unde este drumul
Tău pe care să apuc
unde sunt oițele albe
care behăiau
aruncându-mă în valuri
mării negre
Te aștept
n-am ce să-ți pregătesc
în casa mea
bântuie nefericirea
și nenorocul
dar voi căuta
în altarul zeilor
unde numai eu am acces
dintre muritori
o băutură
care să ne ducă
pe lumea cealaltă
Hai ridicați paharul
a noastră este viața
să bem să treacă noaptea
să vină dimineața
cu bruma deznădejdii
pe degetele mele
vai strălucite stele
satanice inele
Un ecou
dintr-o inimă
care nu mai bate
lângă mie
încă o dată
cu lacrimi în ochi
te întreb
la ce folosește arta
De ce oare obrazul meu este
atât de întunecat
în acestă noapte
doar am văzut
surâsul Tatălui meu
în Paradis așteptându-mă
cu toată grația
nimic nu mă poate opri însă
din plâns și rugăciune
eu știu că viața mea
a fost dăruită
pentru lumea aceasta
lumea aceasta sunteți voi
aveți datoria să duceți
mesajul acestei vieți
care se stinge
Acolo
Pentru ce ne-ai adus
pe lume
Doamne
Suferința și Pacătul
Iată ștreangul
și spânzurătoarea
iată Crucea pe care
trebuie să Te răstignești
Tu Fiu al Omului
acesta este gustul sărat
al sângelui
îmi face plăcere
și-mi mângâi barba
albă de indian
al Occidentului
Doamne
ia de la mine paharul acesta
mă întreb ca un copil
bătrân
de ce oare te temi de moarte
Eu ți-am spus
că am venit aici
pentru pacea și rugăciunea
poporului meu
rătăcit
eu ți-am spus
că de la sânul tău
îmi aștept
laptele care să
lumineze cu stele
drumul robilor
călătorind cu lanțuri la picioare
prin noaptea cea fără de sfârșit
Scriu pentru aceea pe care
n-am văzut-o niciodată
nu știu cine are curajul
să aștearnă aceste vorbe pe hârtie
acea femeie pe care eu
n-am văzut-o niciodată
are o voce albastră
ca a lui Dumnezeu
care a făcut lumea
din amintirea unui coșmar
când s-a trezit într-o bună dimineață
și s-a îngrozit cât este de singur
în acest dormitor cu geamuri înghețate
unde eu stau acum și-mi fac rugăciunea
ocrotit de amintirea unei voci albastre
fii fericit Doamne că nu Te-am lăsat singur
Sunt fiu al păcatului
de ce nu mă poți ierta
Doamne
Tu m-ai adus pe lumea asta fără sens
tu trebuie să-mi acorzi
o șansă
nu pentru acestă lume
Despre povara sufletului
ce să zic
tot mai gârbovit îmi târăsc
pe stradă umbra nesigură
cu trecerea anilor
dau de mâncare
firimituri de pâine
vrăbiilor care-mi bat
cu ciocul în fereastra înghețată
dimineața mă uit
de la balcon
și nu-mi vine să cred
că încă mai trăiesc