Poem vorbit I
de Cristian Popescu(2005)
1 min lectură
Mediu
Bineînțeles c-am auzit cu toții de acel câmp pe care crește păr de fată în loc de grâu. Da, da… unduios și blond. Iese lumea noaptea și piaptănă îndelung părul și dimineața copiii îl împletesc în cozi. Ce dacă face moartea din trupul nostru trup de femeie. Trup roditor de grozavă femeie… Mare lucru!... Așa schimbați vom purta în dreptul inimii o vânătaie chiar de inimă făcută, loviți de inimă pe dinăuntru. Poți să strigi cât vrei: ,, Ah, fată cu părul blond și vânăt!” Tot degeaba. Vor veni copiii să i-l împletească și-ai tăi or pieptăna-o îndelung. Poți să strigi cât vrei: ,, Ah, poemule, vânăt și blond și unduios!” Tot degeaba. Vor auzi cu toții de flacăra aia ascuțită, de inima cu două tăișuri pe care o porți la piept. Bineînțeles.