Bătrânețile
de Constantin Stamati(2005)
1 min lectură
Mediu
Tinerețe ce-ai trecut,
De ce nu pot să te uit?
Căci dorul tău este chin,
Ca după miere venin.
Tânjesc și sunt mâhnit, nu am cui să dau mâna,
La a mea bătrânețe, când sufletul tânjește;
El în zadar dorește, dorește totdeauna,
Iar vârsta tinereții trece, se vestejește.
De am iubit vremelnic... păcat de a mea muncă,
Etern iar nu se poate,
Și de privesc la sine-mi, ce-au fost, au fost nălucă,
Necazuri, bucurie ca umbra trecu toate.
Iar sentimente ce sunt, cu-a lor dulci suferire?
Și ce este viața? Când judec cu răceală
Și mă uit împrejuru-mi, văd numai amăgire
Sau o glumă de șagă, ce pe toți ne înșeală.