Voroneț
de Constanța Buzea(2004)
1 min lectură
Mediu
Ochii ni s-au închis, am văzut înapoi
Un albastru migrînd înflorit peste noi.
Ne întoarcem cu dor unde-am fost și-am iubit
Pe pămîntul umbrit al bătrînului schit.
Ca un cric rătăcit, ca un veac subțiat
Suntem muți cînd vorbim despre ce ni s-a dat.
Noi mereu căutăm un albastru de preț
Ce-ntr-un veac este cer și-n alt veac Voroneț.
Pe pămîntu-ncuibat cu sămînță de somn,
Cresc copaci rămuroși, pirostrii pentru Domn.
Dar acești vechi pereți spun într-una ceva,
Ca și cum ar boci, ca și cum ar cînta.
Poate-albastrul la care fiii noștri revin,
Este limba romînă tradusă-n senin,
Poate carii stelari noaptea turlele rod,
Poate-altaru-i un pod, poate-albastru-i un cod.
O, acești vechi pereți spun într-una ceva,
Ca și cum ar boci, ca și cum ar cînta.
Dacă noi am putea căuta mai adînc,
Să simțim ce spun ei, să vedem de ce plîng.
Din volumul “Pasteluri”, 1974