Viețuirea din gînd

Fericită în fînețe cu trifoi,
Mila mea o soarbe lîna oilor păscînd.
Retrase sub cer, singurătățile-n doi
Se apără, se aștern la pămînt.

Coline, aer, coline, turme cunosc,
Respir în tină putrezitul lor mosc.

Acolo pare să fie minunea, și taina,
Și plînsul
Cel fără umilință, din dor izvorîd.
Ca un vis ce ne cheamă întrrînsul
Ar fi viețuirea din gînd.

Dar ce ne dat e străin,
E o rătăcitoare avere,
Ca un blestem fără șir.

Și cum să te duc cu mine,
Cărei mume te-aș cere,
Ea să răspundă cu fragede buze de mir?

Și iarăși cred despre un loc anume
Prin care trec,
Din care n-aș mai pleca –
Aici m-am născut,
Aici aș dori să mă-nhume
Mîinile tale în sprijin pe crucea mea.

Din volumul “Răsad de spini”, 1973