Și poezia e un somn

Și poezia e un somn
Din care nu te mai trezești

Cu ochii largi deschiși sub mări,
Visînd la spaimele lumești,

Cu perle pleoapele plîngînd
Sărate buzele albești,

Nefericit, înspăimîntat
Printre comori piraterești,

Păreri de rău că nu-nțelegi
Mișcarea gurilor de pești,

În calmul monștrilor sorbit,
Măcar astfel să te ferești,

Fără să fii de tot primit,
Nici înecat, nici viu nu ești,

Să poți trînti o poartă grea,
Să tragi perdele la ferești,

Și poezia e un somn
Din care nu te mai trezești.

Din volumul “Răsad de spini”, 1973