O rană mai mare

Pe vârfuri cu liniștea pururei azi
Vin noapte de noapte convoaie de brazi.
Ce spune această mișcare de timp?
De ce cu nimic nu se poate s-o schimb?
Mă-ncumet să stărui cu vocea mea stearpă,
Mă-ncumet, vegheată de mîna cu harpă,
Mă-ncumet zbătîndu-mi eternele plete
Sub steaua la care suiră ca pete
Nori-demoni, nori-îngeri, cu alți nori în mînă,
Sfidînd infintul din care se-amînă.
Mai vine și palidă, agonizînd
Durerea că lebăda n-are cuvînt,
Otravă mai vine, în zări contemplate
De ochii închiși peste singurătate.
Oh, Doamne, ce blîndă e clipa în care
Mă vindeci de rana-mi cu-o rană mai mare.

Din volumul \"Poeme\", ed. Albatros, 1977