Cuib

Și cine vine singur către sine
Cu-ntreaga lumii-nsingurare vine
Îndurerarea lui trăiește oarbă
Vederea lui nimic nu ține minte
Frunze și ramuri nu se fac desime
Nepricepută-i gura lui de iarbă
Dând păsării preț de adâncime.

Și cine vine singur, singur pleacă
Vederea lui nimic nu ține minte
Nici pasărea ce i s-a plâns săracă
De viața ei sălbatec de cuminte
De moartea ei din cuibul de pe cracă.

Din volumul “Limanul orei”, 1976