Ceară
de Constanța Buzea(2004)
1 min lectură
Mediu
De-aș fi lasată să mă molipsesc
De-o zi bolnavă, de un poem al tău!
Toamna contemplă gândul meu lumesc
Plin de otravă și de rău.
De ce-l mai sun! El tot n-o să ne doară.
Răbdarea-i ca o rană care-așteaptă.
Cuvântul bun și mirosind a ceară
Se va-nchega arzându-ți mâna dreaptă.
Mai alb decât paloarea care trece
Și amintirile-ntre noi le strânge,
Purtăm la gât același șarpe rece
Îmbolnăvit de dor de sânge.
Din volumul “Ape cu plute”, 1975