Casa mării

Zile mari de vară
Þărmul prelungește
Cortul lor de-atîtea ori senin.

Pe nisip, amară
Umbra unui pește zburător –
Iluzie de chin.

Valuri vin, și nouri
Ies din casa mării
Amintind corăbii care-au fost.

Una cu nisipul,
Noi gîndim profilul lent imaginat
Și fără rost.

Răsăritul, pîrgul răcoros
Ridică soarelui
Din ce în ce mai mic.

Bărcile par fixe-n ancore de piatră,
Duse prea departe
În nimic.

Cîteodată pacea
E atât de dulce,
Cîteodată în amiezi aștept

Să apară vîntul
Ca un om albastru,
Transparent, cu mîinile pe piept.

Dar se înmulțește
Șerpuind în scurte tresăriri
Căldura de nisip.

Bronz de coif,
De platoșă, de scuturi,
Ne înstrăinează vechiul chip.

Plajele sunt linse,
Animalul mării
Parc-ar fi rănit și muritor,

Se jelește, vine
Pînă-n preajma noastră,
Lăcrămează, cere ajutor.

Zile mari de vară
Seri în nemișcare
Pierd pe drum un timp de împrumut.

Nopțile sunt parcă
O surpare neagră
De lumină arsă în trecut.

Din volumul “Pasteluri”, 1974