Pădurea de purpură
din Aripi de vis (1903)
de Constant Cantilli(2010)
1 min lectură
Mediu
În aerul rece și dulce, sub frunze și flori mormântat,
Uitat e orașul nemernic și vraja treptat mă coprinde...
O plasă trufașă de aur mă prinde-n fluidice lațe,
E cerul cu brațe multiple, e visul splendoarei și verei.
Doi aștri, superbe-ametiste, lucesc în desiș ca-ntr-un vis,
Și da, e chiar visul molatic, - e corpul doritei ispite,
Iar pasuri grăbite alătur-acea nuditate gracilă, -
Zvelteți de idilă-nflorită, de freamătul febrei de buze.
Silvani și fauni rustici sparg umbra cu jarul din ochi,
Pârâul îmi umple auzul cu orga din zgomotul mărei,
Strigărei de pasere rară din albul văzduh prăvălită
Răspunde un trăsnet și vâlvoră purpură toată pădurea.