Din schit
de Cincinat Pavelescu(2010)
1 min lectură
Mediu
În diminețile de vară,
Sub cerul vesel și albastru,
Când pieptu-ncepe să tresară,
Atunci pricepi cât de amară
E-n schituri viața de sihastru.
Și-ți vine ca să plângi pe bietul
Călugăr tânăr și frumos,
Ce-n ochii tăi, citind regretul
De-a se vedea murind cu-ncetul
În schitul trist și-ntunecos,
Cu drag și-aduce-aminte casa
Trecutei lui copilării,
Cu prispa, sala și cu masa,
Și-i vine ca să-și rupă rasa
Și s-o ia razna pe câmpii!
Și alergând spre larga zare
Cu păsărelele ce zbor,
S-ajungă iar în satul mare,
Și iar s-aștepte pe cărare
Pe Anca-n drum către izvor.
Să-i spuie iar, cu glas fierbinte:
Mai negri-s ochii tăi ca mura,
Și când te văd, îmi ies din minte!
Iar ea să fugă înainte...
Zicându-i: Ia mai tacă-ți gura!
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ispita-n alte vremi îl duce
Și chipul slab i-l luminează.
Dar de-odată-și face cruce,
Un tremur prinde să-l apuce,
Căci toaca-n aer lung vibrează!