Noemi
din Biblice (1926)
de Camil Baltazar(2010)
1 min lectură
Mediu
Pre cât de sacru e al legilor chivot,
Pre-atât de sacru-i trupul tău, Noemi,
Și-n marii ochi rotunzi, străluce Savaot,
Cu strălucirea grea a stelei și a vremii.
Þi-i trupul lemn de cedru și migdală
Din care au cioplit lui Salomon
Căpriorii albi pentru amvon,
Templul când l-au ridicat, în rugă și migală.
Desculță mergi tu în Ierusalim,
Pe la răspântii pașii-ți întârzii;
Te-apleci și te amesteci, blând, în jocurile de copii,
Așa precum s-ar apleca un heruvim.
Seara te-ajunge limpede, și-ți suie
De fiecare braț o aripă, apoi,
Adormi pe ulițe de veche cetățuie,
Luna dezvelindu-ți nevinovații umeri goi.
