Benjamin Fondane

iti plange toamna in priviri si-ti moare lenes la fereastra in odaita ta albastra privesti bolnavii trandafiri tu stai pe ganduri si te

În casa de tăcere cu iederi și urzici, plină cu somn de bufniți cârne, cu ochii mici, nimeni nu știe toamna când a intrat în casă, și anii de

Te rup din reverie, prietenă și soră, ființă despletită din somn și auroră, balcon în vis cu bucle de păsări pentru vid. În mușchii tăi ai cîntec,

Din nou ne chemă iarna la sobă, să vorbim. Ciori au bătut văzduhul ca niște cuie și-mi place-n urechi tăcerea cum scârțâie...Pesemne, iar au

Prietene, prietene, e toamnă - un sfert de ceas, și calul ne azvîrle la via veche unde, lîngă cramă, e anotimpul cald pentru șopîrle. Nu-i

Și va veni o seară când voi pleca de-aici, fără să știu prea bine unde mă duc și nici de vine putrezirea, sau încolțirea vine: Tăcerea se va pune

Boii urîți și teferi s-au limpezit în șes, și au țipat cocoșii tîrziu și fără sens. Ileana, care doarme cu porcii de tărîțe, s-a pus să mulgă

În evul mediu de B. Fundoianu În mintea mea se deapănă icoane Din ce în ce tot mai extravagante; Mă văd în echipaje elegante Împodobite

Ce simplu e amurgul acesta de sfîrșit de toamnă ! Boi, pe dealuri, duc arătura-n vid. Septembre strînge-n doniți strugurii toți din toamnă, și-n

Dac-ai veni pe bancă cu-n roman în mână, surâsul tău m-ar căuta în parc prin fila cărții. Romanul tău, cu litere nemțești, e Werther - l-ai

Dorm florile de B. Fundoianu Sonet Dorm florile ușor în plușul moale Al nopții ce se mistuie și moare, Iar licurii de rouă-n

Poate-ai ramas pe banca sa visezi in toamna sufletul frunzelor care-a cazut calcat de ploaie Poate-ai ramas aici, cu umbreluta sa numeri

“Și leprosul care va avea această plagă pe dânslu să aibă vestmintele rupte și să strige: necurat, necurat! Necurat să fie el, în tot timpul cât va

I În târg miroase-a ploaie, a toamnă și a fân. Vântul nisip aduce, fierbinte, în plămân, și fetele așteaptă în ulița murdară tăcerea care cade

Înserare În liniștea de noapte și de vise Amurgul țese trombele-i de fum... Pe pajiști sunt miresme de narcise, În aer: vis, culoare și

Vin norii ca clipe de B. Fundoianu Vin norii, ah, norii Sălbatici în cete, Cu sumbrele plete În vânt – călătorii. Întunec-azurul

Privește, toamna vine și pune-n trestii flaut- Eu caut fără vrere și nici nu știu ce caut Ș-ascult cum vântul bate și sufletul din

Un cheval brun et bouclé broute encore le soleil dans l’herbe. La terre grandit une ombre sur son dos, toute de fraîcheur ; elle sent fort les

Spleen de B. Fundoianu Și sufletul, în gheara beznei, țipă: Zadarnic bați în mine ca-ntr-o poartă, strigoi cu ochii roși ai vremei;

Eva de B. Fundoianu Carmencitei În părul tău e blonda auroră Și-n ochi – eternul nimb al strălucirii. Făptura ta o leagănă

Eu sânt ca un sălbatec, prăpăstios castel, Din care cavalerul e dus în cruciadă. Se năruie clădirea și stâlpii stau să cadă. Și-au prins rugină

Eglogă marină de B. Fundoianu În van îți zbuciumi valurile, Mare! În van te zvârli spre sorii de mărgean, Din baltă grea nu crește

Reverie de B. Fundoianu O, cât aș vrea, în calm, să mor pe dună, Spre largul leneș al Mediteranii, Când asfințitu-ntunecă platanii Și

În metru antic de B. Fundoianu Iarăși se scutură frunza de visuri, Toamna, în poala de aur, le strânge. Vânăt își scutură frunzele

Muza de B. Fundoianu Într-un apus de soare veni de mine-aproape; În ochi filtra azurul și zvon curat de ape Avea în glasu-i dulce ca

o sticlă de porto și un banjo trupeșe gutui din Van Gogh pe o masă inima în topire lămpile - ăst han troienit pe-o vâlcea din Tyrol - unde sunt

Eram un grandios poet născut să cânte bucuria, dar în chilia mea suspin. Buchetele cu apa mării se ofilesc și mor în cupe, cărarea inimii

...În noaptea asta am văzut copaci smulgându-se din brazdă, focul rupsese coaja mării și aerul își pitulase țeasta-n nisip, așa,-n

It smells of rain this townlet, of autumn, and of hay. Into the lungs winds carry hot sand from far away. The young girls are waiting on the untidy

To Colombe To climb on string thin pathways homeward it\'s tough, a bit. Of blood, the road is yellow