Visătorii
de Artur Enășescu(2010)
1 min lectură
Mediu
O visători, cu suflet de copii,
Voi paseri, de lumină speriate,
Ce rătăciți cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase și pustii!
Voi, cu priviri curate de fecioară,
Sfioși și singuratici visători,
Ce tremurați sub cerul plin de nori,
Și vântul cel mai gingaș vă doboară!
Ascnși stați ziua-n tainice unghere,
Și mâini de vis v-acopăr ochii grei,
Iar când pe cer s-aprind mii de scântei
Voi răsăriți… O, suflete stinghere!
Vă prinde luna flori la pălării,
Și tresăriți; de-un foșnet blând vi-e frică,
De umbra ce pe ziduri se despică,
Când rătăciți prin nopțile târzii.
În jurul frunții voastre, visători!
A nopții duhuri, tainice, s-adună;
…Întind o scară razele de lună,
Și gândul vostru suie pân-la nori.
Și pasul vostru-n cale șovăiește,
De raze pline, genele se-nchid,
Și vă treziți la umbra unui zid,
Când astrul dimineții licărește.
O visători, cu suflet de copii,
Voi, paseri de lumină speriate,
Ce rătăciți cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase și pustii!