Amélie Nothomb›Texte in proza

vuietul ce ieșea din pîntecele torționarului părea fără sfirșit. Ce crimă putuse să comită Fubuki ca să merite o astfel de pedeapsă? N-am aflat

Tenul ei alb și totodată mat era acela despre care vorbește atît de bine Tanizaki. Fubuki întruchipa la perfecție frumusețea niponă, cu excepția

Domnul Omochi rămase o clipă cu gura căscată înainte de a se apropia de mine și de a-mi urla drept în față: — îndrăzniți să vă apărați! — Nu,

de hîrtii acoperite cu greșeli de calcul. Le-am aruncat una cîte una. Văzînd-o pe Fubuki cum lucrează la calculatorul ei, mă țineam cu greu să nu

Am rupt un pătrat verzui și l-am dus la gură. Cel mai tare mă dezgusta culoarea. Am mestecat: spre marea mea rușine, am văzut că nu era rău deloc. —

Domnul Haneda era șeful domnului Omochi, care era șeful domnului Saito, care era șeful domnișoarei Mori, care era șefa mea. lar eu nu eram șefa