Familia
de Alfred Lichtenstein(2010)
1 min lectură
Mediu
Familia se reunește odată pe lună. Femeile și copii se întîlnesc deja după amiaza.
Se bea cafeaua. Copii sunt trimiși de acolo. Să se joace. Nu trebuie ei să audă tot.
Totuși femeile vorbesc în șoaptă. Își arată compasiunea. Povestesc de cineva care este foarte bolnav.
Cînd se întunecă, spun povești cu fantome și vindecări miraculoase. Li se face frică. Îi cheamă pe copii. Își strîng copii la piept.
Apoi mănîncă cu toții fructe.
Sosesc bărbații. Dialoghează despre frizuri, despre afaceri. Și așa mai departe. Discuția merge anevoios. Se oprește deodată ca un ceas stricat. Mai grav, nu va mai putea fi urnită. O fată se înroșește.
Deodată se lasă tăcerea. Au impresia că se sufocă. Se simt nesiguri ca într-un balansoar, neajutorați ca într-un tobogan... li se pare ridicol. Aud cum vîntul bate pe acoperișuri. Ploaia izbește în ferestrele întunecate.
Aceiași tăcere.
Acolo-
Dacă va fi așa groaznic... cu el - Cum ar trebui să se termine asta... Evită să se privească.