Sonet
de Alexandru Vlahuță(2005)
1 min lectură
Mediu
Ce mult aș vrea să mai iubesc o dată,
Să simt din nou a vieții primăvară,
În drumul meu pustiu să mai răsară,
Ca din povești, o zână adorată.
Să scriu răvașe lungi, și-n orice sară
Să trec pe la fereastra-i luminată,
S-o văd la geam, cum umbra și-o arată,
Și ore-ntregi s-aștept să-mi mai apară.
Din ochii mari, privirea ei fierbinte
Asupră-mi blând și dureros să cadă,
Și-ntr-un suspin ea să-mi citească gândul...
Frumosu-i chip să farmece-a mea minte,
Și ca pe-un astru-n sufletu-mi purtându-l,
Să fiu copil, și visurilor pradă!
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alexandru Vlahuță
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Cuvinte
- 92
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandru Vlahuță. “Sonet.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/alexandru-vlahuta/poezie/sonet-146487Intrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
