Umbra
din Bacante (1910)
de Alexandru Vitianu(2010)
1 min lectură
Mediu
De câte ori mă uit la umbra mea,
Simt ca o tulburare grea:
Ce-i umbra noastră fără de culoare,
Și-atât de schimbătoare,
Și-atât de credincioasă?
E-o ironie sau un tăinuit îndemn
Spre-o lume mai frumoasă?
E-o ironie sau un semn
Ca semnele de lemn,
Ce-arată la răspântii drumul?
Ah! umbra-i fumul
Ieșit din focul sufletelor care ard!
Ori se mărește-ngrozitor în fața mea,
Ori micșorată apare pe vreun gard...
În fața mea
Când se mărește așa,
Aș vrea să zbor, să cânt, eu singur nu știu ce-aș mai vrea!
Dar frântă când o văd pe vreo zidire sumbră,
Aș vrea să fiu ca ”omul fără umbră”!