Privesc in jurul meu cu aceeasi vaga nepasare; Nimic,nimic deosebit nu-mi tulbura retina: Aceeasi panza albastra-cenusie,care poarta Banalul si

Ah, melancolia primăverii, Când în urechi îmi sună psalmi de-nmormântare, Când parcă văd convoaiele durerii, Cu gravitatea lor și cu parfumul

De câte ori mă uit la umbra mea, Simt ca o tulburare grea: Ce-i umbra noastră fără de culoare, Și-atât de schimbătoare, Și-atât de

O, barbari idoli ai voluptății, Căci unic e plânsetul vostru suprem Și are un timbru de care mă tem: Perversitatea naivității! O, barbari