Mersul ideal, mersul veșnic spre a traversa orizontul
de Alexandru Cristian Miloș(2010)
2 min lectură
Mediu
Putem, dacă vrem și o vrem, experiența ne-o demonstrează
Să mergem ideal, deci continuu, veșnic. Veșnic căutând drumuri.
Defapt într-o-ncercare, la limita dintre viață și moarte
De traversare al oricărui Orizont! De a traversa viteza luminii!
Mai sus de viteza ei cum e? Ca și cum ți-ar apărea așa din senin,
Într-o zi caldă de vară, un Drum de-asupra capului. Un Drum în Cer!
Să mergi doar din Iubire. Noi mergem doar din Iubire
Drumul de întoarcere în stelele de origine ale omului!
Poetul e urmărit de oameni, de fotoni, de timp, mai ales de Iubire,
Deci trebe dat în urmărire generală!
El, condamnatul la realitate și Iubire! Idealistul, crezând în viteze mai mari
Decât viteza luminii, rebelul revoluționar spărgând rocile albastre
Ale nemuririi, ale Universului
Cu inima și cu o simplă și banală pană de gâscă computerizată.
Cuvântând Crucea Stelei pe acel Drum de înșelare a vigilenței,
Santinelei de fotoni, unde munții se bat în capete găsind el, inventând din realitate
Drum post-modern, post-Einstein, drumul Găurii Negre, al Fluxului Cosmic,
Drumul de traversar al luminii, Drum prin și peste, tocmai de aceea, Orizont!
Treziți-vă și veniți! Să fiți deodată Aici și Dincolo! Adică în mai mult de două dimensiuni! Traversându-te, mutând limite! Eliberându-te din lumina claustrofobă!
Traversându-te după ce te-ai cunoscut în lumină!
Acum, de abia înțeleg înțelepciunea lui - per pedes apastolorum!