Alexandru Căprariu›Poezii

Potrivește-ți ceasornicul după al meu: vom pierde aceleași trenuri și, poate, aceleași speranțe- dar astfel minutarele vor săgeta

Călătorim mereu, călătorim- și n-o să știe nimeni, niciodată, că bine-am fi putut să ne oprim, ce simplu-am fi putut să ne oprim la prima gară-n

Jaguari în salt împietriți, oțel vă curge-n artere - țărmuri din timpi străine le-apropiați cu simplitate, ca un destin, ca o iubire

Rotundă, ora în cadran s-a-nscris- Egală sieși bate-n lut și-n vis. Nu se re-ntoarce. Veșnică plecată, Răspunde și întreabă

Nu mai sunt cai, spun, dragi prieteni, nu-s! Și prin văzduhul plin de elegie, Cum un suspin-lavină, spre apus, Coboară cea din urmă herghelie, Cu

Există un timp peste timp prin care ne naștem a doua oară, există un timp peste timp pentru cei care nu știu să moară, există un timp nescris în

Nedumerit o clipă, sub un văzduh de foc, Stă cântul ciocârliei, târzie creangă-n vânt, Și nu se recunoaște aceluiași noroc Sol pașnic, și