Mohorâți
de Alexandr Blok(2015)
1 min lectură
Mediu
Mohorâți și cu capul plecat
De prin beciuri ieșeau pe tăcute.
Se-auzea pasul lor cadențat,
Zeci de graiuri sunau, neștiute.
Mai veniră și alții-n oraș
Cu lopeți și cazmale în spate,
S-au întins risipiți pe pavaj,
Din pământ înălțat-au palate.
Și-ți păreau c-a țesut un paing
Prin oraș, pânza lui pe-ndelete,
Și prin val cenușiu și nătâng
Greu treceau șiruri lungi de carete.
Ziua albă sa stins , a trecut,
Agățându-și amurgul în zare,
Iar torentul venea nevăzut
Se vărsa în oraș ca-ntr-o mare.
N-am cătat, n-am ghicit noi nicicând !
Altor oameni li-e vremea să vină !
Ia născut tot o mamă, gemând,
Le-a cântat, legănându-i blajină.
Înfășați într-al zilei sfârșit,
Soarta fu pentru noi înțeleasă...
Cel din urmă amurg ne-a urzit
Din lumini și din pete - o plasă.
N-a fost paznic un zmeu fioros,
N-am văzut nici ghena cumplită,
Valul vremii ne-a șters furtunos,
Iară soarta ne-a fost - o clipită.
10 septembrie 1904
Traducerea M. Djentemirov și M. Calmicu
Din volumul Versuri alese 1956