Pan Tadeusz
de Adam Mickiewicz(2008)
2 min lectură
Mediu
[..]
492
Sar oaspeții; Notarul cuprins de groază tace,
Sări și Prezidentul în grabă să-i împace;
Pe Conte, Telimena de-o parte-l ia, spunând:
„Notarului, soție eu încă nu îi sunt,
De vrei să-mi stai în cale, vei fi răspunzător;
Răspunde-mi deci pe dată – și scurt, cuprinzător:
De mă iubești, și inima-ți este neschimbată
Ești gata de nevastă să mă iei și pe dată
500
Chiar azi, acum? Atuncea, logodnicul mi-l las!”
Iar Contele răspunse: „Femeie, ce-ai rămas
De mine neînțeleasă! Erai odinioare
Poetică-n simțire – și-acum, mi se pare,
Prozaică în totul, ajuns-ai ca să fii;
Dar ce înseamnă oare a voastre căsnicii,
Ce alta, decât lanțuri ce numai mâini unesc
Nu inimi? Mă poți crede, că sincer îți vorbesc:
Sunt totuși declarații făr’de mărturisiri,
Și sunt angajamente chiar fără-ndatoriri!
510
De-ar arde două inimi la cei doi poli din lume,
Ca stele ce vibrează, iubirea tot și-ar spune;
Poți ști? De-aceea poate pământul năzuiește,
Spre soare, însă lunii iubirea-și dăruiește
Privindu-se deapururi, și unul către altul
Pe cea mai scurtă cale fugind, străbat înaltul!
Dar tot nu-i cu putință să fie apropiate!”
Atunci ea-l întrerupse: „Destul cu astea toate!
Că doar eu nu-s planetă, ferească Domnul sfânt!
Destul cu astea, Conte, că eu femeie sunt;
520
De-acum știu ce-urmează: decât să trăncănești
De una și de alta, mai bine-i s-o sfârșești.
Acum ia seama: dacă mai suflu un cuvânt
Logodna să mi-o tulburi, îți jur pe Domnul sfânt,
Cu unghiile acestea mă și reped la tine
Și…” Contele răspunse: „Nu, nu mă voi aține
În calea fericirii ce doamna și-o alese!”
[în românește de Miron Radu PARASCHIVESCU, București, E.S.P.L.A. 1956]
AD