"vremea serenadelor" – 20170 rezultate
0.01 secundeMeilisearchFrancisc Popp
La vremea cand a publicat, in 1982, in revista \"Limba si literatura romana\", era elev al Liceului Industrial din Lupeni, anul II.
1 poezii, 0 proze
Stefan Mircea
Născut la Craiova,în vremea din urmă, cu pregătire tehnică, încerc ingineria cuvintelor de pus în pagină, într-o viziune proprie.
145 poezii, 0 proze
Ghit Eugen
M-am nascut in vremea lui brumar Cand vantul sufla rece prin frunzar Si mustul se prelinge in oalele de lut Iar timpul trece iute, inmiresmat,si mut.
34 poezii, 0 proze
Maftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
claudiu borș
membru al cenaclului hyperboreea din bistrita pe vremea cand era activ. aparut intr-o brosurica la timisoara.
8 poezii, 0 proze
Cristi Giambasu
Scriu de la varsta de 10 ani (la vremea aceea poezii). Romanul Epitetele Iubirii il realizez de 3 ani. Imi place sa citesc carti de Krishnamurti, Homer, Mircea Eliade, Richard Bach, Rinporche, Jung, Adler, Freud, Rudyard Kipling. Sunt un romantic and a half.
1 poezii, 0 proze
George Dumitru
Poveste cu o fata, Editura Vremea 2010 http://www.edituravremea.ro/poveste-cu-o-fata
1 poezii, 0 proze
Adrian Pop
Nascut prin vestul Romaniei. Pierdut vremea prin gradinitza, scoala, universitate si alte activitatzi agasante. Nesatul probabil de atita educatzie m-am inhamat la mai multa prin alte tzari. Nimic altceva mai interesant de stresat pe aici.
1 poezii, 0 proze
GOLCEA LAURENTIU ALEXANDRU
Am început să scriu la începutul anului 1991 pentru a spune cumva ce nu puteam spune pe vremea aceea care încă mirosea a dictatură . Am început să scriu bacovian descoperind că există întradevăr "terapie prin scris ". În anul 1993 încurajat de colegii de clasă și de profesoara de limba română Gearmaty Salvina am obținut locul doi la concursul din vremea aceea "Tinere condee" . Am scris și scriu poezii despre viață, despre tine, despre mine și despre gândul nostru nespus, ascuns poate și nouă în momentul acesta . "Nu scrii fiindcă ai ceva de spus , ci fiindcă ai dori să spui ceva " Cioran - Sfârtecare
8 poezii, 0 proze
Vlad Parau
M-am nascut in ziua in care am murit, si de atunci incoace incerc sa rascumpar vremea... Cred in Dumnezeu, Care este Iubire, si in Copilarie ca drum spre Dumnezeu. Iubesc Primavara, Basmul, Curcubeul, Muntii, Noaptea - si pe tine. Astept sa vina \"o data ca niciodata\" - cer nou si pamant nou. Si intre timp ma indrept cu o imbratisare mai aproape de moarte. Si de Inviere :)
3 poezii, 0 proze
vremea serenadelor
de Andrei Horia Gheorghiu
noi eram cei buni, cei puternici alergam cu buzunarele pline de busole dereglate le foloseam ca argumente spre apus soarele atârna nepăsător în raza de rezervă aruncam sulițe le număram apoi pe cer „...
Copiii serenadelor ( roman)
de Boris Druță
COPIII SERENADELOR (roman) PÃRINÞILOR MEI: Victor al lui Ion al lui Manolache Druță și Vera lui Nică Druță “Tuturor li se întîmplă toate deopotrivă: aceeași soartă are cel neprihănit și cel rău, cel...
Nominalizări pentru Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2006
de Marius Marian Șolea
Juriul alcătuit din Daniel Cristea-Enache, Mircea A. Diaconu, Gabriel Dimisianu (președinte), Dan C. Mihăilescu și Cornel Ungureanu , întrunit în ședința din 28 martie a.c., a stabilit prin vot...
coitus interruptus
de Leonard Ancuta
se făcea că era o vreme cînd tot ce durea nu durea cînd plînsul era abilitatea noastră incipientă de a comunica de a transmite emoțiile cînd plînsul substituia vorbirea, cînd plînsul era altceva din...
Reabilitarea greierului
de Sorin Teodoriu
Fontaine l-a considerat pe greiere, in mod nedrept, cel mai implinit puturos dintre insecte, iar pe furnica, cea mai harnica si puternica vietuitoare de pe Pamant. Si asta doar pentru ca lui ii place...
Vremea
de Marinca Nita
Vremea Vremea trece impartita La om,pan’ la ani,o suta Numarati in primavera Chiar daca nu suntem tineri… Vremea,in etape-o treci, Dup ace trece,intelegi Anii incepi sa-I socotesti Cum s-a dus...
VREMEA
de MAFTEI TICU
De trece vremea in zadar,tu nu fi..trista Sa o astepti si sa mai speri,atata timp cat mai exista Iar clipa cea de taina va sa vina Cu dor cu dragoste,speranta si lumina Fiorul ei adanc te va patrunde...
Vremea
de Vanghele Ion
Încearcă să plouă, încearcă să ningă, E iarnă, sau nu e? Ori poate-i vreun moft, Se lupt-amândouă căutând să învingă, Și apa pătrunde adânc în pantof. Corsarii prin preajmă, cu bărci și cu plute, Se...
Vremea
de Schiopota Dragos
Mi-e dor de vreme... Mi-e greu... Mi-e dor de vreme... Simt-un apogeu! Mi-e dor de vreme... Mi-e ușor... Mi-e dor de vreme... Încerc-un cărucior! Mi-e dor de vreme... Mi-e bine... Mi-e dor de...
vremea
de Florentin Cristian
raze de dureri nu-i boală învățând fir de legi în nopți vremea nu e boreală drepți pleiadă, rămân discreți
