"vara amintirilor" – 20245 rezultate
0.01 secundeMeilisearchPopescu Iulia
INADAPTATA
1 poezii, 0 proze
Adina Radu
Născută vara. Apariții ale textelor în reviste școlare (Orizont, Urme, Noi-nebănuite trepte) și într-un volum colectiv (Concursul "Floare de cireș", ediția 2004)
16 poezii, 0 proze
Matei Mihaela M.
M-am născut în vara anului 1981 într-un sat nemțesc situat la granița vestică a tării. Trăind acolo primii ani de copilărie alături de bunici, am avut norocul de-a fi pentru o scurtă perioadă de timp om "normal". Școala și educația mea sunt complet irelevante și nu merită nici o atenție. La 19 ani mi-a încept "aventura" pierdutului de timp prin birouri, ședințe și între colegi de-o mediocritate dureroasă. Până la momentul de față am călătorit într-o măsură acceptabilă reușind astfel să văd câteva țări și de curând mi-am schimbat radical viața dedicandu-ma călătoriei, trăirilor și artei.
16 poezii, 0 proze
Cătălin Ionașcu
Născut în vara dinaintea revoluției, '89, la Brașov Scriu din '97 - de pe vremea când eram mic și prost, iar acum sunt mare și în rest am rămas la fel Am debutat în revista "Încercări - foaie de literatură", în martie '03, unde am redactat și publicat. În '04 am publicat (neoficial) o broșură literară. În '06 am publicat în câteva gazete locale. În '07-'08 am redactat și publicat la revista liceului. Student la facultatea de Inginerie Electrică, Brașov. Din '08 sunt membru al organizației AIESEC, unde lucrez pe partea de advertising, reclamă și relații publice. Am aspirații mari de viitor.
54 poezii, 0 proze
Ene Alexandru Catalin
Nasterea,o vara,copilaria,toamna,adolescenta,iarna,viata,o eterna primavara.
1 poezii, 0 proze
Nick Beres
născut 19 nov 1973 în Bucuresti pierde-vara
7 poezii, 0 proze
Alessia
Nascuta intr-o zi calda de vara.Tentative de intoarcere in neant in aceeasi zi calda de vara. Scriitoare de versuri necomentate de nimeni pana acum. In prezent studenta la Litere-le noastre romanesti.
3 poezii, 0 proze
Amelie Flores
M-am nascut intr-o zi de vara. Viata mi-este o paleta de culori in care predomina rozul si albastrul. Nu stiu decat sa iubesc si sa mor. Si uneori sa inviu: pentru a iubi! As vrea sa fiu delicata ca o petala si grava ca timpul!
1 poezii, 0 proze
cosmin sirbulescu
M-am născut într-o zi de vară, o zi de Iulie, o zi în care a plouat deși nimeni nu credea că va ploua. De atunci, trăiesc cu impresia că viața ar trebui să fie inexplicabil de frumoasă.
5 poezii, 0 proze
GETA NEDELCUU
Autobiografie Ne-am născut în zi de vară, Eu și a mea surioară Două gemene frumoase Și foarte gălăgioase. Părinții erau săraci Viață grea... n-ai ce să faci... Foarte greu ei ne-au crescut, Dar ne-au iubit foarte mult! Gingașe ca două flori, Eram ale lor comori. Răsfățate și iubite Și cu mult drag îngrijite. Doar că, într-o zi de vară, Nori negrii se adunară Prevestind parcă ceva, Groaznic, că se va-ntâmpla. Ca un prunc neprihănit, La șase luni a murit Scumpa, surioara mea, Pornind tristă spre o stea. Câtă jale, ce durere! Dar, Domnul le-a dat putere Și după un an jumate Mama, mai naște-un frate. N-a ținut mult voia bună, Că-a murit la... doar o lună. Altă tristă-înmormântare, Altă mare supărare... Domnul nu i-a părăsit, Ruga lor le-a îndeplinit Și, după doi ani... în fine, De la spital mama vine, Cu draga mea surioară Frumoasă .. din cale-afară! Bună, cuminte, deșteaptă Urcă treaptă, după treaptă; În viață, în căsnicie, Mamă bună și soție! Azi, suntem la casa noastră, Prin strădania...
25 poezii, 0 proze
vara amintirilor
de FLOARE PETROV
iubirea-mi vuiește ca marea soarele meu iubit a apus adânc m-a cuprins întristarea șarpele durerii mușcă nespus. doar cerul știe cât te-am iubit inima îmi freamătă precum zefirul dar vremuri tulburi...
autumnaliae
de Dara Blu
uitate în ram frunzele îmbătrânesc în echilibru fragil. * arămiu amintirile verii sunt învelite în miere * vara amintirilor mustește ideile toamnei în chihlimbar * prin inimă pașii frunzelor foșnesc...
în valea dorului
de FLOARE PETROV
sufletul meu pereche iubite ai fost am rămas dependentă de iubirea noastră viața mea fără tine n-are nici un rost trăiesc singurătatea ca o sihastră. puternic ancorat în gândurile mele nicicând...
salba de Rusalii
de FLOARE PETROV
înșir gânduri pe salba de Rusalii liniștea sufletului coboară din soare mi-e dor de iubirea cu parfum de dalii de o drumeție prin văi și ponoare. vara amintirilor îmi umple timpul trăiesc freamătul...
La cumpăna toamnei
de Dara Blu
Motto: ne-am jucat frumos în cuvinte și toamnă uitate în ram frunzele îmbătrânesc în echilibru fragil. Toamna, noi și… Vivaldi Antonio Vivaldi orchestrează toamna în dansul anotimpurilor fragile...
Mi-e sufletul o toamnă
de Dinulescu Carmen-Alina
Mi-e sufletul o nesfârșită toamnă, În iriși frunze galbene-mi sclipesc, Mă-mbracă răsăritul, ca pe-o doamnă, În strălucirea astrului ceresc. Și bate vântul iar pe la ferestre, Când seara vine, mie...
treceri
de nandi vardeanu
printr-un parc bolnav de toamnă din orașul meu bolnav a trecut, zâmbind, o doamnă cu cățelul ei lingav; a trecut seducătoare spre-ncifratul meu serai cu instinctele primare desfăcute-n evantai......
Vara oamenilor de zăpadă
de Vasile Munteanu
împreunează-ți palmele și genunchii gol am să revărs peste ele apa buzelor într-o cascadă scutură-te aruncă-te din pielea ca o pasăre ieșită din izvoare de cântec poate că sunt copacul lepădându-și...
în caruselul amintirilor
de FLOARE PETROV
scot la lumină amintiri despre noi, să nu-ți simt lipsa o cruntă durere, parcă retrăiesc seri de vară în doi, cu mângâieri dulci ca picurii de miere. îmi amintesc de nopți în brațele tale, cu tandre...
Regimul de proprietate al amintirilor
de Andrei Horia Gheorghiu
Într-o baie de ulei, o natură se zbate între viață și moarte după toate regulile artei abstracte de ocolire a subiectului în sens invers acelor înfipte la întâmplare în domnul respectabil, aparent...
