"una dintre taceri" – 20178 rezultate
0.02 secundeMeilisearchRadu D. Rosetti
Despre familia Rosettise stie ca e una dintre familiile boieresti foarte vechi din Tarile Romane. Era originara din Italia, unde radacinile ii coborau pana la inceputul secolului al XIV-lea. O ramura a sa si-a continuat existenta acolo, cu succesiuni remarcabile, iar o alta a ajuns la Constantinopol. De acolo, primii reprezentanti ai ei au poposit prin secolul al XVII-lea in Tarile Romane, unde s-au despartit in doua ramuri. Una s-a stabilit in Valahia, iar cealalta in Moldova. In ramura valaha, Radu D.Rosetti (1874-1964) era fiul lui Dumitru Rosetti, deputat si ziarist, cunoscut si sub pseudonimul Max, descendent din contele Nicolae Rosetti, care fusese ginere al lui Constantin Brancoveanu. Radu Rosettia fost, cum scrie George Calinescu, un avocat abil, dar si un scriitor prolific, adaptand pentru literatura romana o maniera franceza a vremii, prin poezii sentimentale ce ilustrau viata celor de jos. Potrivit aceluiasi George Calinescu, "cu Radu D. Rosetti se inaugureaza la noi o...
1 poezii, 0 proze
Sorana Cornea
Am 24 de ani si sunt din zodia Racului. Poezia este una dintre pasiunile mele. In rest, imi place sa dansez si sa dezbat misterele lumii.
3 poezii, 0 proze
Delmira Agustini
Delmira Agustini (1890 în Montevideo — 1914) a fost o poetă uruguaiana. Una dintre personalitățile literare feminine însemnate ale continentului sud-american. Născută in Montevideo (Uruguay) din părinți de orginie italiană, Agustini a fost un copil precoce înca din primii ani de viață. Ea a început să scrie poezii de la vârsta de 10 ani și tot atunci a avut primul contact cu limba franceză, muzica și pictura. Ea s-a măritat cu Enrique Job Reyes pe 14 august în 1913. Căsnicia lor n-a durat mult pentru că la mai puțin de un an divorțul era deja finalizat pe 5 iunie, 1914. O lună mai târziu, Reyes o omoară pe Agustini împuscand-o în cap după care se sinucide. Lirica ei este vitalistă, pasională, de o deplină sinceritate a sentimentelor, notabilă prin stil și perfecțiune formală. Opere Cartea albă (El libro blanco) - 1907 Cântecele dimineții (Cantatos de la mañana) - 1910 Caliciile deșarte (Los cálices vacíos) - 1913 Mătăniile lui Eros (El rosario de Eros) - postum 1924
3 poezii, 0 proze
D.H. Lawrence
D.H. Lawrence (1885-1930), scriitor, critic, poet si pictor englez, a fost una dintre cele mai proeminente figuri ale literaturii engleze a secolului XX. “Snake” si “ How Beastly the Bourgeoisie is” sunt probabil cele mai popularizate poezii. David Herbert Lawrence s-a nascut pe 11 septembrie 1885 in Eastwood, Nottinghamshire, in centrul Angliei. Era al patrulea copil al unui miner sarac si alcoolic. Mama lui D.H. Lawrence era o fosta invatatoare, cu o educatie mult superioara celei a sotului sau. Copilaria lui Lawrence a fost dominata de saracie si de neintelegerile dintre parintii sai. Primește o bursă la Nottingham High School și lucrează ca funcționar într-o fabrică de instrumente chirurgicale. După terminarea studiilor la Nottingham University, devine profesor la vârsta de 22 de ani. Mama lui Lawrence a murit in 1910, el ajutand-o sa moara cu o supradoza de somnifer. In 1909 un numar de poezii ale lui D.H. Lawrence au fost publicate de catre Ford Max Ford in “English Review”....
2 poezii, 0 proze
Guido Ceronetti
Poet, eseist, critic, filozof, ziarist si manuitor de papusi, Guido Ceronetti este una dintre cele mai interesante figuri ale lumii artistice italiene. A tradus din clasicii latini (Martial, Catul, Juvenal) si din Biblie, a publicat proza (Aquilegia, 1973), poezie (Poesie 1968-1978, 1978), multa eseistica rafinata si caustica (Difesa della luna e altri argomenti di miseria terrestre, 1971; La Musa ulcerosa, 1978; La vita apparente, 1982; Albergo Italia, 1983; Confessioni e disperazioni, 1993; Deliri disarmati, 1993 s.a.) si nenumarate cronici in La Stampa. In 1970 a infiintat Teatro dei Sensibili, un teatru de marionete devenit celebru, pentru care a scris numeroase piese. [[ita]] Guido Ceronetti ovvero Del silenzio. De + ablativo è una costruzione latina che già ci comunica qualcosa di questo autore, è una lingua che ama, che rispetta al punto da far tradurre dal filologo Carlo Carena le parole che più gli stanno a cuore. Nasce a Torino nel 1927, lo stesso anno in...
1 poezii, 0 proze
Comte de Lautreamont
Comte de Lautreamont pe numele adevarat Isidore Lucien Ducasse s-a nascut in capitala Uruguayului,Montevideo,pe 4 aprilie 1846 si a murit la Paris pe 24 Noiembrie 1870. Putine se cunosc despre copilaria lui.De Jonge scria ca Lautreamont este una dintre acele rare personalitati ale culturii occidentale,un artist,un poet fara biografie.Se crede ca Lucien a venit cu familia in Franta la varsta de 10 ani pentru a urma o scoala parizana.A parasit liceul la varsta de 19 ani pentru a calatorii,dar s-a rentors rapid la Paris pentru a scrie capodopera sa "Canturile lui Maldoror" sub pseudonimul Comte de Lautreamont(inspirat din personajul Lautreamont dintr-o populara nuvela gotica franceza scrisa de Eugene Sue). Primul "cantec" al cartii a fost publicat in 1868 iar opera completa in 1869.Editura a refuzat sa puna in vanzare cartea temandu-se ca va fi inchisa pentru blasfemie si obscenitate.Luptandu-se sa gaseasca o editura pentru a-i publica cartea Lucien incepe lucrul la o carte de poezie...
6 poezii, 0 proze
Richard Wurmbrand
Richard Wurmbrand s-a născut în București în 1909, fiind cel mai mic dintre cei patru băieți ai unei familii de evrei români. În 1936, anul în care s-a căsătorit, călătorind prin munții României, a întâlnit un tâmplar creștin care i-a pus în mână o Biblie. Neavând educație, creștinul nu le-a putut explica prea multe, și nici nu le-a putut răspunde la întrebări, doar i-a sfătuit să își facă timp să citească măcar una dintre Evanghelii. După câtva timp evreul Wurmbrand s-a încreștinat, devenind apoi pastor protestant. În timpul celui de al doilea război mondial, pastorul Richard Wurmbrand și soția sa au salvat numeroși tineri evrei din ghetouri, au predicat zilnic în multe adăposturi și au fost arestați de câteva ori pentru activitate creștină ilegală în timpul stării de război. După sfârșitul războiului, când comuniștii s-au instalat în România și au început să controleze bisericile (1945-1947), pastorul Wurmbrand a început o activitate subterană viguroasă de propovăduire a...
1 poezii, 0 proze
Ciurezu Mariana
M-am născut ,crescut și învațat la Iași ,am absolvit Liceul "Dimitrie Cantemir" și Institutul Politehnic Iași ,secția de Chimie și Tehnologie a Produselor Textile .Am lucrat ca inginer la TG-JIU și apoi la Pitești ,unde în urma unui accident auto am fost pensionată medical. Poezia a fost și este una dintre pasiunile mele.Adun gânduri ,le urc pe aripi de vis și le las să plutească pe valurile speranței ce inundă necuprinsul existenței mele....
138 poezii, 0 proze
Virginia Woolf
Virginia Woolf (n. 25 ianuarie 1882, Londra, d. 28 martie 1941, Rodmell) a fost o scriitoare și eseistă engleză, una dintre precursoarele romanului modern. Între cele două războaie mondiale, a fost o figură marcantă a societății literare londoneze și membră a grupului Bloomsbury. Virginia Woolf (născută Virginia Stephen) s-a născut la Londra, a crescut și și-a făcut educația într-o familie victoriană clasică. În 1895, în urma morții mamei, a făcut primul episod de depresiune afectivă dintr-o lungă serie ce i-a urmat. După moartea tatălui său (Sir Leslie Stephen, redactor și critic literar) în 1904, s-a mutat împreună cu sora sa Vanessa într-o casă din Bloomsbury, unde s-a format cercul de intelectuali cunoscut sub numele de Bloomsbury Group. Virginia Woolf și-a început cariera de scriitoare în 1905, publicând în suplimentul literar al ziarului The Times. În 1912 se căsătorește cu Leonard Woolf, funcționar și teoretician politic. Primul ei roman, The Voyage Out, este publicat în anul...
1 poezii, 0 proze
Elfriede Jelinek
Elfriede Jelinek (n. 20 octombrie 1946 în Mürzzuschlag/Steiermark) este o scriitoare austriacă, una dintre vocile puternice din perioada postbelică a spațiului literar german. La 7 octombrie 2004 a primit Premiul Nobel pentru literatură pentru "cursul muzical al registrelor în romanele și dramele sale, care cu o pasiune verbală unică în felul său dezvăluie absurditatea și constrângerea clișeelor sociale". Elfriede Jelinek s-a născut în anul 1946 în Mürzzuschlag. Mama sa Olga, născută Buchner, provine dintr-o familie a marei burghezii vieneze. Tatăl ei, Friedrich Jelinek, de origine ceho-ebraică, decedat în 1969, a fost chimist. După absolvirea gimnaziului, Elfriede s-a înscris la conservatorul din Viena, unde studiază la început pianul și compoziția, mai târziu arta teatrală și istoria artei. În 1967 este nevoită să întrerupă studiul din cauza unor tulburări psihice cu stări anxioase și tendință la izolare. În tradiția unei grupe vieneze, Elfriede Jelinek nu folosea la început...
0 poezii, 0 proze
una dintre taceri
de ama ada anghel
sa nu spui nimanui ca m-ai vazut, inainte de dimineata, desfacandu-ma in fasii printre respiratii, dragoni si zepeline in acest aer pe care noua luni l-am crescut in plamani, clandestin sa nu spui ca...
una dintre tăcerile mele
de Ștefan Petrea
mi-ești o tăcere-n nobile metale tu, moartea mea pe-atât cât îmi ești viață la sânul tău pruncia mea te-nvață și toate cele-a mele-s ale tale când ne iubim, acoperiți de ceață precum am fi sub...
în buzunare purtam doar hainele de pe mine
de Ștefan Petrea
în buzunare purtam doar hainele de pe mine și o mansardă dintr-un cotlon al testamentului bunicului cerșeam în blugi tăiați să plătesc întreținerea de demâncare doar ce-au decojit alții reciclam...
Mireasa de sare - poezia tăcerilor
de Camelia Iuliana Radu
Astăzi, la ședința de vineri a Cenaclului "Atitudini", al Casei de Cultură "I.L. Caragiale" din Ploiești, a fost prezentată cartea de debut a Mariei Dobrescu, sensibilă poetă din Câmpina. Volumul,...
Carlos Castaneda şi vrăjitorii tolteci: Puterea Tăcerii
de Manolescu Gorun
1. Într-una dintre lungile mele şederi în Canada, care a devenit a doua mea ţară, am zăbovit îndelung în Stanley Park din Vancouver şi anume în zona numită "Totem Poles". Zonă în care sunt expuse...
Cromatica tăcerii
de Mihaela Rascu
CROMATICA TĂCERILOR Într-un timp înecat de cuvinte fără conținut, sugrumat de expresii fără armonie în culoare și înțeles, tăcerea ar părea o negare a cuvântului, o revoltă împotriva întunecimii de...
Strigătele tăcerii
de AAA
Uită-te în jurul tău. Ce vezi? Vezi oameni ca mine și ca tine... Unii au nasul puțin strâmb, unii au pielea aspră, unii au părul creț, alții au acnee, alții sunt obosiți. Dar unii sunt seropozitivi....
Recluziuni ale spiritului în „Judecata aceea” de Nicolae Adam
de Maria Pilchin
„În toți anii în care am fost prigonit” – așa începe una dintre cărțile semnate de Nicolae Adam, scriitor român, „evadat” din „gulagul” comunist în 1982. Stabilit în capitala franceză, Nicolae Adam...
Dana Ștefan - culoare și cuvânt
de Maria Prochipiuc
În fiecare zi descoperi noutăți și noutăți. Una dintre noutățile descoperite pe poezie.ro este diversificarea limbajelor individuale. Pare că acest fenomen e firesc, atunci când izvorăște dintr-o...
i-am aruncat nepăsarea la gunoi
de Daniel Dăian
apoi am coborât toate cele zece etaje ale neputinței mele până la scara blocului chiar pe unde trecea caravana bocitoarelor orașului am cumpărat un kilogram din nimicul celui obișnuit chiar și o...
